Vârtop, aventură în natură

În zona satului de vacanţă Vârtop, cei ce iubesc natura se pot aventura pe traseele turistice amenajate care traversează locuri de o rară frumusețe, trasee care le va pune la încercare şi condiţia fizică. De aici se poate ajunge la obiective turistice care au devenit veritabile embleme pentru turismul din Apuseni: Groapa Ruginoasă, cheile Galbenei, cascada Vârciorog, peștera Porțile Bihorului, abruptul Pietrele Negre. Vârfurile de pe culmea Bihariei, respectiv: Curcubăta Mare (1849 m – cel mai înalt din Apuseni), Curcubăta Mică (1769 m) și Piatra Grăitoare (1658 m) pe a cărui versant se află pârtia de schi cu acelaşi nume sunt tot atâtea puncte de belvedere care fac ca efortul de a urca până acolo să merite din plin, indiferent de anotimp. Telescaunul care deservește pârtia de schi, funcționează și vara, ajutându-i pe turiști să descopere frumuseţea şi aerul tare al înălţimilor.

Via-Ferrata

Turiştii care vor şi mai multă aventură pe verticală au la îndemână spectaculosul traseu de via ferrata, amenajat pe abruptul Pietrele Negre. Cei 200 de metri ai acestui parcurs amenajat cu cabluri şi scoabe metalice înfipte în stâncă oferă o experiență unică. Fundul văii desupra căreia se ridică abruptul Pietrelor Negre se află la o distanţă de circa 1000 de metri! Alpiniştii încercaţi au aici posibilitatea de a combina traseul de via ferrata cu mai multe trasee de căţărare.

Traseul de via-ferrata este de dificultate ușoară spre medie. El se sfârşeşte la un punct de belvedere de unde poate fi admirat întregul traseu parcurs şi frumoasa panoramă a masivului Biharia.

Alpinism și escaladă

Pe abruptul Pietrele Negre practicanţii alpinismului au la dispoziție un traseu amenajat. Sunt trei lungimi de coardă, cu dificultate tehnică 2A. De pe acest traseu poate fi admirat întregul amfiteatru natural descris de stâncile Pietrelor Negre.

Ciclism montan

Turiștii care care vor să petreacă o vacanță activă la Vârtop pot opta pentru o tură montană cu bicicleta. Traseul turistic de pe Culmea Bihariei este cel mai solicitat dar şi cel mai solicitant pentru cicliști. Aproape toate potecile marcate, plus drumurile forestiere din zonă, îi conduc pe iubitorii de mountain-bike spre atracțiile turistice ale acestei părţi a Munţilor Apuseni.

Parc de Aventură

Familiile cu copii, și toţi cei care simt că le-a mai rămas nişte energie de „ars” se pot distra în Parcul de Aventură din satul de vacanţă Vârtop. Traseele de tiroliană, cele de căţărare sau trasul cu arcul la ţintă sunt numai câteva dintre activitățile care pot fi exersate aici.