Canyoning în zona Vârtopului

Sport, aventură şi un mod inedit de a descoperi colţuri mai puţin umblate din natură, canyoningul are tot mai mulţi adepţi şi în această parte a ţării. Pentru a-l practica vin în zona Vârtop, turişti cu spirit de aventură din România dar şi din alte ţări. Valea Seacă este unul dintre cele mai spectaculoase astfel de trasee. Un traseu care, cum mărturisesc ce-i care l-au parcurs, „scoate ce-i mai bun din om”.

Descrierea traseului de canyoning Valea Seacă: Vârtop- Groapa Ruginoasă – Valea Seacă – Valea Galbena. Intrarea în traseu se face dinspre Groapa Ruginoasă, iar retragerea se face doar parcurgând canionul pânp la intersecţia Văii Seci cu Valea Galbena. Traseu este dificil, necesită experiență și echipament special pentru parcurgerea canioanelor.

Vreţi cascade?!

Un veritabil traseu al căderilor de apă care îi pune la grea încercare pe iubitorii sporturilor extreme, canionul Cheia Rea este situat în Parcul Natural Apuseni, nu departe de Vârtop, în sectorul din amonte al Văii Sighiștelului, la 0, 5 km de intersecția marcajului cu banda galbenă, și se termină la confluența văii Cheia Rea cu Sohodolul Mare. Canionul are o lungime de aproximativ 400 metri, dar şi o denivelare de 180 m. Parcursul impresionează prin cele 17 cascade cascade, din care cea mai înaltă are aproape 20 de metri înălţime 17 m înălțime. Pentru cei care vor şi un supliment de adrenalină, e bine de ştiut că la câteva sute de metri distanţă se află canionul văii Sighiștelului, o altă destinaţie căutată de iubitorii canyoningului. Deci, în zona Vârtop, aventura se leagă! E bine de ştiut că, în perioadele lipsite de precipitaţii, cursul de apă de pe vale dispare.