O casă tradiţională pe locul naşterii unui mare poet maghiar

46.79871050000001, 21.657453099999998   Str. Arany János, Salonta

Fiindcă au trecut două sute de ani de la naşterea poetului Arany János (1817-1882), casa sa natală nu s-a păstrat. Însă autorităţile locale au construit, pe acel loc, o clădire cu certă valoare etnografică. Casa, acoperită cu trestie, este considerată a fi reprezentativă pentru modul de locuire al maghiarilor din această parte a ţării. Fântâna din curte datează încă din timpul vieţii marelui poet şi poate fi izvor de inspiraţie pentru toţi cei care speră să-i poată călca pe urme. Deschisă vizitatorilor în iunie 2010, casa tradiţională este gazdă a unor expoziţii de etnografie şi istorie. Recent restaurat şi redat circuitului turistic, Turnul Ciunt, singurul element de fortificaţie rămas în picioare din ceea ce a fost odinioară sistemul defensiv al oraşului Salonta, este locul unde poate fi văzută interesanta colecţie de cărţi şi obiecte care au aparţinut poetului Arany János.